Istorie

Istorie

 Casa / Allegrini Group / Istorie

Principalele etape care au marcat creșterea noastră începând din anul 1945

1945 – Impulsionați de spiritul proactiv de după război, Carlo Allegrini, împreună cu fiii săi Giacomo și Giuseppe, fondează societatea Allegrini: companie producătoare de înălbitor.
1950 – Primul punct de cotitură sosește odată cu brevetul pentru inovatorul ambalaj resigilabil pentru înălbitor, realizat de Giacomo Allegrini, care deschide companiei ușile marii distribuții.
1965 – Allegrini este premiată cu medalia de argint la cel de-al 14-lea Salon Internațional al Inventatorilor de la Bruxelles pentru crearea blocatorilor din material plastic (în cadrul primului exemplu de diversificare întreprins de companie).
1969 – Allegrini este prima companie din Italia în fabricarea detergenților biodegradabili. Primul rezultat important al angajamentului Allegrini pentru o dezvoltare sustenabilă.
1981 – Allegrini devine o Societate pe Acțiuni și se transferă din Villa D’Almè în sediul actual din Grassobbio.
1985 – Cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a companiei este prezentat noul logo, care include expresia ‘Una chimica per l’ambiente’ (Chimie pentru mediu).
1986/1990 – Allegrini este deținătoarea licenței oficiale a mărcii campionatelor mondiale de fotbal Mexic 86 și Italia 90.
1991 – Ia naștere Allegrini Amenities, divizia dedicată liniilor de curtoazie pentru hotel.
1993 – ca semn al diversificării, ia naștere Allegrini AllFarm, specializată în produse pentru zootehnie.
1997 – Allegrini S.p.A. primește certificarea ISO 9001.
2001 – Ia naștere proiectul Casa Quick, serviciul de distribuție capabil să ducă direct la domiciliu cele mai utilizate produse de curățenie pentru casă, fără necesitatea ambalării suplimentare (câștigătorul premiului inovației amica dell’ambiente (prietena mediului) din Legambiente).
2001 – Fernando Alonso debutează în Formula 1 pe mașina Minardi sponsorizată de Allegrini, în momentul de vârf al unei lungi colaborări a companiei cu Giancarlo Minardi.
2006 – În punctul culminant al unei importante vânzări în străinătate, ia naștere Allegrini Rusia, filială 100% a Allegrini S.p.A., cu sediul la Moscova.
2006 – În conformitate cu filozofia companiei de respectare a mediului, Allegrini lansează gama de produse certificate Ecolabel.
2007 – Ia naștere noul Centru de cercetare chimică ce include un reactor pentru fabricarea tensioactivilor de origine vegetală.
2010 – Allegrini S.p.A. este premiată cu medalia de argint la Salonul Internațional de la Geneva pentru crearea unui sigiliu parfumant pentru detergenți și cosmetice.
2010/11 – După ce a susținut mari cluburi de volei ca Foppapedretti Bergamo și Copra Volley Piacenza, Allegrini devine sponsor tehnic al echipei Atalanta.
2011 – Folosind experiența din lumea auto și calitatea produselor proprii ia naștere Cleaning Center, centrul de refacere auto cu sediul în Grassobbio (BG).

 

Ultimele Noutăți

Ultimele informații și noutăți despre Grupul Allegrini... Fii mereu informat!

Caută pe site Un produs și o informație